fbpx

”PSD dăunează grav sănătății”

[/video]
Sub acest titlu a fost prezentată astăzi în Parlamentul României moțiunea simplă ce a avut printre inițiatori și deputații USR. Am fost unul dintre cei care au semnat moțiunea.

PSD nu a realizat nici măcar 1% din ce a promis românilor în campania electorală. PSD a reușit să aducă sistemul sanitar românesc în poziția de a dăuna sănătății în loc să aibă grijă de ea. Practic, PSD pune zilnic viața românilor în pericol. În textul moțiunii se amintește de problema vaccinărilor, de lipsa programelor de prevenție, birocrația excesivă din sistemul medical, unități medicale prost dotate dar și de mult promisele spitale regionale care nu sunt nici măcar proiectate.
Am avut 30 de secunde alocate pentru a-i aminti ministrului sănătății, Florian Bodog, o problemă care afectează în acest moment peste 200,000 de români insulino-dependenți. Aceștia sunt obligați de PSD să folosească același ac de 20 de ori pentru a-și face injecția de insulină fără de care ei ar muri. Da! Un ac de unică folosință, așa cum este el conceput de către producători, este dat pacienților români bolnavi de diabet Tip 1 să fie folosit de 20 de ori. Un ac conceput pentru a salva viața este transformat de PSD într-un ac care poate distruge viața.
Este exemplul care arată că sistemul de sănătate are un virus letal. Acesta se numește PSD.
Îi cer ministrului Florian Bodog demisia!

Tags: