PSD și ALDE interzic dezbaterile în Parlament

  • Home
  • general
  • PSD și ALDE interzic dezbaterile în Parlament

PSD și ALDE sunt hotărâți să modifice pe repede înainte Regulamentul Camerei Deputaților. Dimineață la ora 10:00 PSD a convocat comisia de regulament  pentru ora 15:00 încălcând chiar regulamentul ce nu au apucat încă să îl modifice și unde se precizează că se convoacă cu minim 24 de ore înainte.

 

Nimic nu ne mai miră, însă, la PSD și ALDE. Au amânat totul pentru ora 17:00 pentru a-i putea convinge și pe deputații din UDMR să voteze modificarea regulamentului. Dacă își vor duce planul la îndeplinire, atunci în Parlamentul României nu vor mai exista dezbateri. Asta își doresc cei din PSD și ALDE.

Nu voi permite să se întâmple acest lucru. Astăzi am depus 6.558 de amendamente la Regulamentul Camerei Deputaților.  Este tot ceea ce pot face pentru a opri și încetini modificarea unui regulament aflat în vigoare de 23 de ani. Vor fi zeci de ore de dezbatere în care voi încerca, împreună cu ceilalți colegi ai mei din USR, să stopăm abuzul celor din PSD-ALDE. Sperăm însă să nu fie și ultimile.

Dacă regulamentul va fi modificat atunci dictatura majorității va fi instaurată în mod oficial în Parlamentul României.

Tags: