fbpx

Programul de testare gratuită în vederea depistării COVID-19 a dat roade.

  • Home
  • Stiri
  • Programul de testare gratuită în vederea depistării COVID-19 a dat roade.


Programul de testare gratuită în vederea depistării COVID-19 a dat roade.

Nu numai că am reușit alături de partenerii de proiect să degrevăm numărul de cereri și blocajul Serviciului de Ambulanță, dar am și contribuit semnificativ la reducerea numărului de cazuri în rândul băcăuanilor. Prevenția, se dovedește din nou, poate face diferența în special în context pandemic.

Pericolul însă, nu a trecut. Cu toții suntem martorii acestui virus care produce daune când ne așteptăm mai puțin.
De aceea, am decis ca programul gratuit să continue, testările făcându-se în limita și doar în baza programărilor. Programul de testare va fi între orele 8:00 și 16:00, în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău.

Vreau să mulțumesc pe această cale investitorilor din mediul privat, Evergent Investments (fosta SIF Moldova), Agricola S.A și Aerostar S.A, medicilor de familie și Spitalului TBC, pentru implicarea lor și Consiliului Local pentru că a fost de acord cu alocarea sumelor necesare, în completare.

Echipamentele din faza a 2-a a proiectului, adică acele concentratoare de oxigen, sunt și ele gata de a fi livrate la cererea medicului de familie pentru a asigura monitorizarea la domiciliu a pacienților.

În final, vreau să închei prin a sublinia din nou IMPORTANȚA continuării vaccinării și a protecției sporite, măsuri vitale pentru a traversa cu bine perioada imediat următoare. Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și urmați sfaturile medicului.

Împreună pentru Bacău. Totul pentru băcăuani!
#unBacăuSănătos #PrevențiaFaceDiferența




Source