Pâinea cea de toate zilele – “Cuptorul de Aur” de pe str. Pictor Aman
Să fii antreprenor local înseamnă, nu doar pasiune și profesionalism, ci și implicare şi sacrificii.
De aproape 7 ani, pe str. Pictor Aman, nr. 1, primul semn ale dimineţii sunt luminile care se aprind la “Cuptorul de Aur”. Se cântăresc ingredientele și se încălzesc cuptoarele, după care urmează pașii cunoscuţi: frământarea, dospitul, porționarea și coacerea pâinii și a produselor de patiserie, apreciate de băcăuanii din zonă și de către cei care trec prin acest cartier.
Afacere mică, brutăria din cartierul Zimbru este dotată cu tot ceea ce este necesar pentru o activitate deloc uşoară.
Cred că e un lucru bun și util ca oamenii să aibă acces la pâine proaspătă, de calitate, din ingrediente naturale, dar și la produse de patiserie plăcinte cu brânză dulce şi sărată, cornuri și multe altele, toate delicioase. Adică nimic congelat sau semipreparat.
Iustina Bâgu, cea care administrează “Cuptorul de Aur”, mi-a mărturisit că din 2017, când a deschis brutăria, a dorit ca oamenii să aibă parte de mâncare sănătoasă, mai ales pentru copii și persoane vấrstnice.
Iar gustul confirmă.😊🍞
Încă un lucru demn de menţionat este că, după ora 16.00, produsele brutăriei de pe Pictor Aman, se vând la jumătate de preț.
Să aveți poftă!
#madeînBacău
Comentarii