fbpx

Domnul deputat PSD Nicolicea a încălcat Constituția! (VIDEO)

  • Home
  • guvern
  • Domnul deputat PSD Nicolicea a încălcat Constituția! (VIDEO)

              Solicit demiterea domnului Nicolicea din funcția de președinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților. De ce? Astăzi CCR a anulat legea adoptată de parlamentarii PSD la începutul lunii octombrie privind finanțarea partidelor politice. Prin această decizie CCR a validat ceea ce spuneam în plenul Camerei Deputaților în data de 4 octombrie 2017 despre modul neconstituțional prin care PSD a trecut acest proiect de lege.

             Astăzi avem confirmarea oficială că domnul deputat PSD Nicolicea a încălcat Constituția. A forțat abuziv amendarea masivă a unui proiect de lege ce aduce beneficii partidelor care vor să aibă practici de finanțare imorale și nedemocratice, în special în beneficiul PSD.

            În urma sesizării noastre, CCR a anulat această lege. Dar cine plătește pentru timpul și banii publici irosiți în acest proces legislativ neconstituțional? Eu cred că cel puțin Președintele Comisiei juridice, deputatul Eugen Nicolicea, este responsabil și ar trebui să plătească prin schimbarea acestuia din funcția ce o deține în comisie.

          Nu este prima lege declarată neconstituțională, prin modul de adoptare, anulată de CCR anul acesta. Am anunțat această obiecție de neconstituționalitate în Parlament și cei din PSD au ignorat aceste aspecte. De ce? Pentru că celor din PSD nu le pasă.

          Dacă nimeni nu sesizează CCR legea rămâne și este aplicabilă iar dacă CCR este sesizat și o anulează atunci ei vor relua procesul fără a înțelege că au o abordare greșită și nedemocratică. Sau…..se fac că nu înțeleg.

        Solicit demiterea domnului Nicolicea din funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților și reînființarea unei comisii de mediere care se va asigura că demersul legislativ respectă principiile bicameralismului.

Detalii mai multe aici – http://m.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ccr-neconfiscarea-sumelor-primite-ilegal-de-partide-neconstitutionala-825884

 „În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor politice este neconstituţională”, a comunicat CCR.

Tags: