Tagged: nicusor Toggle Comment Threads | Keyboard Shortcuts

  • Lucian Stanciu-Viziteu 6:56 am on May 25, 2017 Permalink | Reply
    Tags: cinema, cultura, nicusor, oug91, parlament   

    Un grup de cineaști, printre care regizorul Tudor Giurgiu și actrițele Alina Grigore și Ioana Bugarin, a protestat, marți, în Parlament față de respingerea Ordonanța Cinematografiei. Ei au împărțit pliante și au cerut o dezbatere reală pe această Ordonanță, inițiată de Guvernul Cioloș, care modernizează legislația în domeniul Cinematografiei.

    „O eventuală respingere a ordonanței ar echivala cu o întoarcere în timp, practic s-ar reveni la vechea lege a cinematografiei care împiedică accesul tinerilor la finanțare, îngreunează realizarea co-producțiilor europene, înlesnește corupția și cheltuirea banului public pe producții lipsite de valoare artistică. Respingerea ordonanței ar echivala cu decapitarea a încă unor posibile generații de cineaști, de tineri absolvenți de film care vor renunța să mai facă film în condiţiile în care sunt împiedicați să obțină finanțările necesare realizării de filme. De asemenea, respingerea ordonanței ar aduce resemnarea actualei generații de cineaști, cărora li s-a promis în nenumărate rânduri că legislația va fi îmbunătățită și adusă în sincron cu legislația europeană”, au arătat cineaștii într-o scrisoare deschisă către parlamentari. (Puteți citi scrisoarea integrală în materialul atașat – Scrisoare deschisa OUG cinematografie)

    USR a fost singurul partid politic care s-a opus raportului de respingere a OUG 91/2016 în Comisia de Cultură din Camera Deputaților. Această Ordonanță a fost desființată, în doar opt minute, fără să existe o dezbatere reală.

    Președintele USR, Nicușor Dan, a cerut înainte de votul final din plenul Camerei Deputaților, retrimiterea Ordonanței Cinematografiei în Comisia de Cultură pentru a organiza o dezbatere la care să participe și cineaștii, dar majoritatea parlamentară PSD, ALDE și UDMR a votat împotrivă.

    La votul final, care a avut loc marți în plen, în prezența grupului de cineaști, PNL și PMP au votat alături de USR pentru aprobarea Ordonanței Cinematografiei, deși în Comisia de Cultură reprezentanții opoziției nu s-au opus raportului de respingere a OUG 91/2016. Cu 97 de voturi pentru și 176 împotrivă, Ordonanța a fost respinsă, iar singura soluție rămâne retrimiterea legii în Parlament de către președintele Klaus Iohannis.

    Respingerea Ordonanței în plenul Camerei Deputaților va avea drept consecințe micșorarea șanselor tinerilor cineaști de a obține finanțări pentru filmele lor de debut și revenirea la un sistem de organizare a concursurilor cinematografice care și-a arătat demult limitele.

    Respingerea Ordonanței va însemna, de asemenea anularea independenței acordate Arhivei Naționale de Film, care ar fi creat premisele modernizării acestei instituții și, implicit, o conservare potrivit standardelor internaționale a patrimoniului cinematografic în mare parte neglijat.

    În plus, respingerea OUG 91/2016 va perpetua blocajul în care se află multe consilii locale care doresc să redeschidă pentru public sălile de cinema, dar nu au fonduri pentru retehnologizare, și ar conduce la dispariția totală a sălilor de cinema în localități mici.

     
  • Lucian Stanciu-Viziteu 6:26 am on May 25, 2017 Permalink | Reply
    Tags: basescu, biroupermanent, gratiere, nicusor, tariceanu   

    Partidul Uniunea Salvați România avertizează că Legea grațierii va fi aprobată în mod tacit de Senat, în condițiile în care Comisia Juridică nu a reușit să finalizeze un raport pe acest proiect inițiat de Guvern.

    Parlamentarii USR au cerut, luni, includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a plenului Senatului pentru a fi respins, dar președintele Călin Popescu Tăriceanu a refuzat, pe motiv că Biroul permanent nu a primit raportul Comisiei juridice în acest caz.

    „USR cere Guvernul României să retragă Legea grațierii din circuitul parlamentar. Chiar și în forma inițială, fără amendamentele revoltătoare propuse de PSD și de Traian Băsescu, legea rămâne un vehicul pentru singurul obiectiv al PSD: grațierea corupților”, a declarat președintele USR Nicușor Dan.

    Partidul Uniunea Salvați România consideră că grațierea colectivă nu rezolvă problemele din închisorile românești. Toate studiile arată că mai bine de 50% dintre deținuții eliberați se întorc în penitenciare într-o perioadă de un an, dacă nu au beneficiat de programe de reabilitare și reinserție socială.

     
c
Compose new post
j
Next post/Next comment
k
Previous post/Previous comment
r
Reply
e
Edit
o
Show/Hide comments
t
Go to top
l
Go to login
h
Show/Hide help
shift + esc
Cancel