PSD nu se dezminte – a mai găsit un iepuraș ”nepătat” în jobenul lui Dragnea

PSD continuă, fără nicio jenă, să sfideze orice urmă de bun simț. Mai marii partidului au decis să îl nominalizeze pentru Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) pe Cazimir Ionescu.

Cine este personajul? Nici mai mult, nici mai puțin, decât unul din cei trimiși în judecată în dosarul Mineriada.

De ce este acuzat? Pentru faptele săvârşite în calitate de vicepreşedinte al primului parlament post-revoluţionar (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – CPUN).

Ce spun procurorii militari? Că, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București.

Câte victime a făcut Mineriada din 13-15 iunie? Bilanțul este unul sumbru. La Mineriadă au murit împușcate 4 persoane, 748 au fost private ilegal de libertate și 856 au suferit vătămări fizice și psihice.

Ce nume de ”mari oameni de stat”, dar și din alte domenii, mai regăsim pe lista celor trimiși în judecată? Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma.

Cam așa arată într-o scurtă descriere trecutul și prezentul așezat în același coș. Atât vrea și atât poate PSD.

Ce alternativă oferă USR pentru Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii? Propunerea noastră este Germina Nagâţ. Lucrează în cadrul CNSAS chiar de la înființarea instituției și a parcurs toate etapele deschiderii arhivelor și ale aplicării legilor privind deconspirarea Securității. De 17 ani conduce Direcția Investigații, departamentul cu cel mai mare număr de angajați și cele mai multe atribuții, iar rezultatele muncii sale și ale echipei pe care o conduce pot fi evaluate prin simpla consultare a celor peste 1.500 de decizii definitive, pronunțate de justiția română și publicate în Monitorul Oficial, cu privire la foștii ofițeri de Securitate și Miliție care au încălcat drepturile fundamentale ale omului.

Care este soluția pentru a elimina aceste anomalii oferite zi de zi de către PSD? VOTUL! Acesta este singurul instrument cu adevărat democratic aflat la îndemâna electoratului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*