PSD Bacău nu mai are nicio scuză

PSD-iștii și-au ales o nouă ”flotă” de vicepreședinți. Dincolo de faptul că alegerile s-au desfășurat prin încălcarea tuturor regulilor ce definesc democrația internă într-un partid, PSD-iștii din Bacău au cules, fără prea mare efort, doar printr-o aliniere exemplară în spatele lui Daddy, unul din posturile de vicepreședinți.

Gabriel Vlase, cel care deține și funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, a rămas în continuare vicepreședinte PSD. De această dată însă, va răspunde doar de regiunea Nord-Est. În Guvernul României, PSD Bacău îl are pe Lucian Șova, ministrul Transporturilor. Consiliul Județean Bacău se află și el sub conducere PSD iar primăria municipiului Bacău are, pe post de șef, tot un membru PSD.

Constat că PSD Bacău are oameni cu funcții în toate structurile. Cu toate acestea mă întreb cum de Bacăul nu are nici până acum o centură de ocolire a orașului, se confruntă de câteva ori pe an cu avarii majore la sistemul de alimentare cu apă, construcția Spitalului Municipal este rămasă în același stadiu în care era și când a fost preluată de guvernarea locală PSD iar Insula de Agrement zace fix în aceeași situație. Pot adăuga aici și declarația dată, nu de mult, de ministrul Șova prin care ne anunța că vom circula pe autostrăzi abia atunci când le vom avea. Îl anunț respectuos că Moldova nu are autostradă și tocmai domnia sa este responsabil cu rezolvarea acestei probleme. Totodată îi reamintesc faptul că este parlamentar de Bacău, un județ ce este situat în regiunea istorică Moldova.

Dacă Bacăul arată cum arată, dacă Bacăul nu are proiecte de dezvoltare, dacă Bacăul duce lipsă de infrastructură iar Moldova este o regiune în care sărăcia este percepută aproape ca o stare de normalitate, nu pot găsi decât un vinovat principal. Acesta este PSD. La câți PSD-iști cu funcții la nivel de vârf are Bacăul și la câte non-realizări sunt trecute în dreptul lor nu pot trage decât o singură concluzie: PSD știe să facă orice, numai ce trebuie să facă pentru dezvoltarea României, NU. Nu sunt în stare să dezvolte nici măcar zonele din care provin. Despre țară…nici atât.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*