De ce nu vine Dragnea în comisia SRI?

Pentru că refuză chiar membrii PSD și ALDE din comisie.

Astăzi am propus comisiei de control SRI să il invităm oficial pe domnul Liviu Dragnea la audieri.

Parlamentarii PSD-ALDE au respins propunerea de a-l audia pe Liviu Dragnea ceea ce ne demonstrează încă o dată că instituția acționează ca o umbrelă protectoare pentru Liviu Dragnea și nu ca o instituție aflată în slujba poporului și a Constituției.

Propunerea mea a căzut la vot cu 4-3, “pentru” au votat doar reprezentații USR și PNL, în timp ce parlamentarii PSD și ALDE au votat “împotrivă”.

Refuzul de a-l audia pe domnul Dragnea vine în condițiile în care parlamentarii PSD-ALDE au amânat și audierea domnului Coldea, pentru o dată ulterioară Congresului PSD.

Pesediștii sunt atât de disperați să-l servească pe domnul Dragnea, încât preferă să se facă de râs în spațiul public cu afirmații mincinoase, decât să riște ca domnul Coldea să fie audiat înainte de Congresul PSD. Mai precis, au anunțat public că generalul Coldea este răcit și că ar fi solicitat să nu vină la audieri, declarație contestată chiar de fostul adjunct al Serviciului Român de Informații.

În acest moment este evident că domnul Dragnea se teme că generalul Coldea ar putea oferi și mai multe informații clare despre întâlnirile private ale liderului PSD cu șefii de servicii secrete din România, evenimente confirmate deja din mai multe surse, inclusiv de George Maior, fostul director al SRI.

Evenimentele recente întăresc ideea că scopul Comisiei SRI a fost deturnat și că în prezent singura miză a celor care conduc comisia este să protejeze imaginea domnului Dragnea și a Partidului Social Democrat. Majoritatea din PSD si ALDE aruncă în aer nu doar activitatea acestei instituții ci chiar și imaginea ofițerilor Serviciului Român de Informații, despre care ei afirma că nu pot ajunge la audieri pentru că sunt “puțin răciți”.

După aproape un an de activitate în această comisie, pot confirma faptul că domnul Manda și ceilalți reprezentanți ai PSD și ALDE nu doresc în niciun caz clarificarea unor chestiuni majore ci mai degrabă vor să amplifice suspiciunile și să inducă neîncredere în activitatea Serviciului Român de Informații.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*