România, Țara Soarelui Răsare și agenda distructivă a guvernării PSD-ALDE

Tudorel Toader, băiatul ascultător și cuminte din Guvernul PSD-ALDE, a decis să îi lase pe partenerii de discuții japonezi să vorbească singuri pentru a reveni în țară mai repede. Vrea să fie prezent la ședința de joi a Guvernului pentru că Viorica Vasilica Dăncilă l-a anunțat că sunt probleme grave în România și prezența lui e musai. Fără el, șeful de la Ministerul Justiției, PSD nu poate opri ”marea criză din DNA”.

”Este îngrijorător pentru fiecare român şi eu, în calitate de prim ministru, văzând că în discuţiile de aseară se cerea fabricarea probelor chiar pentru prim ministru, nu sunt într-o situaţie confortabilă, dar şi pentru un român care trebuie să vadă în justiţie dreptatea. Nu trebuie să vedem că întreaga justiţie ar face lucruri urâte sau că nu ar judeca lucrurile drept” se plângea doamna prim ministru zilele trecute. Românii, crede ea, sunt foarte îngrijorați iar țara este într-un mare haos.

Cum haosul nu poate continua la nesfârșit a fost chemat salvatorul Tudorel Toader. Ministrul Justiției a declarat din Japonia că prezența lui în ședința de Guvern din 15 februarie îi va face pe toți românii îngrijorați să fie fericiți de întoarcerea lui.

Îl anunț pe domnul Tudorel Toader că și eu sunt român și nu sunt îngrijorat de funcționarea DNA. Eu sunt îngrijorat de ce zic partenerii noștri Japonezi când văd că, de fiecare dată când vor să comunice cu reprezentanți ai Guvernului României, sunt lăsați cu ochii în soare. Ori fi ei locuitori ai țării Soarelui Răsare dar parcă nici chiar așa. Odată le-am pus prim ministrul să se plimbe prin București pentru că noi eram ocupați cu schimbarea Guvernului PSD-ALDE cu un alt Guvern PSD-ALDE și a doua oară, la nici o lună distanță, îi lăsăm să vorbească singuri la ei acasă pentru că invitatul român și-a luat traista și a plecat înainte de data stabilită. 

Motivul plecării este unul evident. Cei din PSD-ALDE vor să o demită pe șefa DNA, Laura Codruța Koveși. Pentru ei este sarcină de partid. Tăticul, Liviu Dragnea, a comandat. Mămica, doamna Viorica Vasilica Dăncilă, a pasat mai departe. Copilașul ascultător, Tudorel Toader s-a executat. PSD-ALDE a mai pus o cărămidă la distrugerea justiției – o cărămidă furată de la temelia imaginii României pe plan global

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*