Am aflat că primarul PSD Cosmin Necula iar nu respectă legea

Suprasolicitare,incompetență si noi ilegalități la Primăria Bacău.

Aceasta este concluzia pe care am tras-o după răspunsul  primit din partea domnului primar Cosmin Necula în urma cererii înaintată instituției ce o conduce, cerere prin care solicitam să mi se răspundă la două întrebări. În prima întrebare am solicitat să mi se precizeze unde găsesc pe site-ul Primăriei Bacău link-ul unde ar trebui să fie publicate toate declarațiile pe care Primăria este obligată să le afișeze conform legii 153/2017. În a doua întrebare am cerut să fie precizată data la care au fost publicate informațiile stabilite prin legea mai sus menționată.

 

Mă așteptam ca Primăria Bacău să îmi indice link-ul, să mă anunțe că el nu există sau să îmi explice că încă lucrează la punerea în aplicare a legii 153/2017. Nimic din ce am așteptat nu s-a întâmplat. Răspunsul trimis de Primărie nu are nicio legătură cu implementarea legii 153/2017. Primarul municipiului Bacău mă anunță politicos că am pus prea multe întrebări iar angajații pe care îi are în subordine nu fac față unui volum atât de mare de muncă. O muncă pe care, Cosmin Necula, o consideră prea istovitoare pentru a fi dusă la capăt în 10 zile așa cum precizează legea 544/2001. Drept urmare, în baza art. 16 din normele de aplicare a legii privind liberul acces la informații, legea în baza căreia am solicitat răspunsul la cele două întrebări, primarul Bacăului îmi răspunde că îmi va trimite un răspuns în următoarele 30 de zile. Cam atât crede domnia sa că este necesar pentru indicarea unui link și precizarea unei date calendaristive. Istovitor și multă oboseală pentru edilul Bacăului!

Când am înaintat Primăriei Bacău cele două întrebări am plecat de la premisa că legea 153/2017 este cunoscută și că va fi foarte simplu pentru instituție să răspundă. M-am înșelat. Ori în Primăria Bacău nu se cunoaște legea la care am făcut eu referire, ori se cunoaște și nu a fost pusă în aplicare (de altfel, în căutările mele pe site-ul Primăriei Bacău nu am găsit link-ul solicitat), ori răspunsul primarului are în spate realitatea și, două întrebări cu o rezolvare extrem de simplă, provoacă suprasolicitarea angajaților.

Las aici și o scurtă explicație a legii 153/2007. Aceasta a intrat în vigoare pe data de 1 iulie 2017 și obligă, printre multe alte lucruri, ca autoritățile  administrației publice locale să publice la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie și 30 septembrie ale fiecărui an, salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază, indemnizația de încadrare sau indemnizația lunară, după caz, a tuturor angajaților din instituție. Amendamentul pentru publicarea salariilor a fost propus de catre colegul meu, din comisia de munca, deputat Cristian Seidler din USR.

Pe site-ul Primăriei Bacău nu am gasit link-ul cu aceste date deși au trecut aproape 20 de zile de când el ar fi trebuit să fie la dispoziția tuturor celor care accesează site-ul. Nici Cosmin Necula nu a reușit să mă îndrume spre locul unde aș putea să îl găsesc. Poate că peste 30 de zile, timpul cerut de primar pentru a-mi răspunde la întrebare, va reuși să găsească link-ul. Pentru Cosmin Necula este oricum prea târziu. În baza aceleași legi 153/2017, conducătorul autorității sau instituției publice în cauză care nu respectă legea este sancționat cu amendă între 5.000 și 10.000 lei.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*